Versuri Carbon – Copacul de hârtie lyrics
Călătorule, nu trece rece
Nepăsător, sunt o fiinţă vie,
De ce mă iei drept simplu decor?
Stau drept, ne tragem din acelaşi sol,
Nu-ţi vărsa ura! Poate nu ştii ce mult suferă natura că,
De când banu-i la putere, ai mei nu mai pot să îndure şi
Pe vremea lui Brancoveanu Bucureştiul era o pădure,
Zilele bune s-au dus în viteză,
Toţi caută destinaţii, loviţi în freză se-ntorc la geneza.
Se mişca amputaţi de pareze, bazaţi pe proteze,
Ţi-arăt imaginea vieţii, mişcare, fotosinteze.
Respir dioxid de carbon, să-ţi dau oxigen,
Tu vii cu-o drujbă, motivând c-ai nevoie de lemn.
Io-am prins rădăcini aici, sfidând dogme-nvechite,
La umbra mea am găzduit mărăcini şi-alte forme părăsite
Ce-ncercau să se ridice disperaţi spre coroana,
Cădeau răpuşi de karma, odată cu bătrâna doamnă.
Toamnă-n tonuri de portocaliu, cer cenuşiu,
Mai trece-un an, ştiu! Sper să ies iar din iarnă viu,
Cu gânduri de pace, ca dar din dar se face,
Tata mi-a dat (?) să scăpaţi de cancer.
A inventat roboţi, şi-a invadat lumea,
Pe culmea care sunt nu-mi poţi stopa ascensiunea că
Stau ancorat în pământul asta, vorbesc din punctul asta de vedere
Şi toate vin dinăuntru.
Şi poate cuvântul se pierde, că nu vorbim la fel,
Rămân verde, tu pus pe măcel cu-n baltag de fier,
Cu dementa unui tembel picat în cerebel
Să-mi extrag esenţa prin violenţă şi exces de zel.
Şi-s martor de la prima lovitură, prima-ncarcatura,
Martor cum artificial schimb circuit în natură.
Aşa a fost să fie, casă nouă, tipografie,
Îţi dau hârtie la nevoie, avem altă ideologie.
Altă linie intră-n proces, motive,
Reviste, manuale, ziare de scandal şi tabloide.
Vrei România liberă? Nu mai distruge!
Nimeni nu râde la cancanul cu gardianul corupt şi infractorul fără plângeri.
Cu vărsare de sânge ai cerut dreptate,
Ai aflat că totu-i rânced şi cât de falsă-i libertatea,
Că stai la mâna pilei sau la cutia milei,
Când vine banu-n palma zici că e evenimentul zilei.
Ştiu, vrei adevărul pur, dar nu ţi-l dă Patriciu,
Adevărul e dur, pur şi simplu pioni de sacrificiu
Şi te zbaţi până devii nebun de legat, cu visul surpat
De atâtea stive de teorii in cap.
E haos! Îl vezi cu ochiul liber,
Miopi necalificaţi încă se bat să devină lideri pe piaţă,
Viata-şi intră-n rol la teatru paiaţă
Te băga cu capu-n nori, apoi împrăştie ceaţa, despica fata!
Se joacă Năpastă, mulţi pleacă cu asta,
Iau toată industria asta şi-i dau foc că iasca.
Mai bine taci ca mutul, ori sari la gât ca Beirutul,
E limpede, toţi vrem o salvare pe ape tulburi că Prutul.
Băi Brutus! Stai deoparte şi-nvata,
Natura-i o carte deschisă, ţi le da din scoarţă-n scoarţă
E fructul imaginaţiei, crescut cu apă din fântâna inspiraţiei
Şi lumina de crepuscul!
Nu ştiu ce-ai dedus tu..
Timpul se scurge şi nu…
Nu faci nimic…
Roata lumii se rupe, mai are un pic!
Timpul se scurge şi nu…
Nu faci nimic!
Roata lumii se rupe, mai are un pic!
Catharsis lyrics ♪ tiktok clean Letra de la canción Catharsis ♪ Versuri Catharsis